Steaua a uitat cum este să fie victimă!** Steliștii au experiență în cazurile de rasism: traseiști pe ruta vinovat – victimă

Steaua a uitat cum este să fie victimă!** Steliștii au experiență în cazurile de rasism: traseiști pe ruta vinovat - victimă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă s-au comportat precum suporterii din peluză și nu conform statutului unui oficial al celui mai titrat club din România, angajații de la Steaua continuă să se disculpe în mediul online pentru atitudinea rasistă pe care au avut-o la meciul cu Rapid, asta chiar dacă faptele lor nu sunt deloc scuzabile. Până și palma pe care un fan stelist a încercat să i-o aplice lui Herea în drumul spre vestiare a pălit ca duritate în fața apucăturilor fanatice a unuia dintre manageri și a crainicului stelist, care și-au vărsat frustrările la microfon imediat după fluierul final. Mai mult, managerul a continuat să se comporte suburban și la două zile după meci, înjurând ca la ușa cortului un suporter al CFR-ului care a emis o părere pe Facebook.

Acesta nu este primul incident cu tentă rasială în care este implicat clubul din Ghencea în ultimii ani, atât ca „băieți răi”, cât și ca parte vătămată.

În 2005, clubul Steaua a fost amendat de UEFA cu suma de 16.500 de euro ca urmare a comportamentului rasist al suporterilor steliști la meciul cu irlandezii de la Shelbourne, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

Forul continental a inițiat atunci o anchetă în urma raportului întocmit de arbitrul meciului, francezul Claude Colombo. UEFA a decis începerea anchetei după ce, potrivit raportului, doi jucători de culoare ai echipei irlandeze au fost ținta insultelor rasiste la meciul disputat pe 3 august 2005, în manșa secundă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor.

Steliștii au trecut 6 ani mai târziu în tabăra cealaltă, cu ocazia dublei disputate împotriva echipei bulgare ȚSKA Sofia, în preliminariile Europa League. În vara anului 2011, în urma mai multor șicane făcute de patronul stelist Gigi Becali, omologul bulgar al acestuia, Dimitar Borisov, a reacționat
total deplasat:

„Am citit că românii numesc „staruri” doi tuciurii din minorități. Dacă e așa, le ofer celor doi transfer în Bulgaria. Dar nu la ȚSKA, pentru că nu au loc acolo, ci la firma mea de salubritate, Titan”.

Acum, în 2012, managerul stelist care era în funcție la momentul ambelor meciuri aduse în discuție, spune că situația este una care trebuie tratată cu relaxare și nicidecum cu ochi critic:

„Să nu intre Zotta în polemici cu mine, eu am citit „12 scaune” și sunt maestru în diversiuni. Să nu uite Zotta că suporterii lor de la tribuna 1 urinează pe oaspeți. Astea sunt lucrurile grave, nu niște mesaje amuzante. Peste tot în lume există astfel de lozinci, de mesaje, care trebuie tratate cu relaxare. Sunt niște glume”.

„Steaua nu e rasistă, românii nu sint rasiști, suporterii Stelei nu sunt rasiști, dar sunt forțe oculte care vor răul Stelei și de-asta s-a ajuns la această suspendare”

Gigi Becali, în 2005

„Decizia este foarte drastică și este mai bine să nu fac nici un comentariu. Indiferent de locul unde se va disputa returul cu Valerenga, abonații noștri vor avea acces gratuit la meci”
Manager Steaua, în 2005

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători, potrivit meteorologilor EaseWeather
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători, potrivit meteorologilor EaseWeather
Ianis Hagi, gata de transfer!
Ianis Hagi, gata de transfer!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în dormitor și o grădină ca-n filme
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în dormitor și o grădină ca-n…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre lună și piramide
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre lună și piramide
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×